Articole recente

Cele mai noi articole

Paul Cordoș – Interviu

Paul Cordoș (artist – artbending): „Arta este viziunea individuală care poate să devină viziune colectivă”

Paul Cristian Cordoș a introdus conceptul de ArtBending pentru prima dată în România, în 2011. Povestea lui a început însă în urmă cu 18 ani, după ce unui prieten de-al său care își renovase casa, îi rămăsese printre resturile de la materialele folosite și o bucată de sârmă. A început să modeleze un abajur, într-o joacă, iar apoi au urmat comenzile și cererile din partea oamenilor, pentru a le crea diverse obiecte din sârmă. Deși este absolvent de Administrație Publică, astăzi, Paul, este cunoscut ca artist, atât în țară, cât și în străinătate, și are propriul atelier unde modelează sutele de modele, de la obiecte pentru birou, perete și abajururi, până la caricaturi, portrete și obiecte de mari dimensiuni. 

Paul Cordoș la începuturi

  • Cum ți-a venit ideea să începi să modelezi sârmă?

Poate sună funny sau ciudat să zic, dintr-o joacă. Fiind într-o seară la cineva care și-a inaugurat casa, au rămas multe materiale de construcții, iar unul dintre ele era sârma. Am început să modelez pe forma unui bec, care atârna de tavan, un abajur de sârmă. M-am tot jucat cu forma, am tot adăugat sârmă, iar când am aprins lumina făcea o proiecție, un joc de umbră și de lumină pe tavan și pe pereți, fiind bucătăria foarte mică. Impactul vizual a fost fabulos. La două zile m-a contactat o prietenă de-a proprietarului să-i fac și ei trei lucrări identice pentru că îi plac foarte mult. Mi s-a părut o chestie „wow”, dar eu m-am jucat pur și simplu. Acest lucru s-a întâmplat prin anul 2001. Vreo doi ani am cochetat cu ideea de sârmă, voiam să îmi las amprenta, să îmi fac stilul meu și din această cauză nu prea am lucrat propriu-zis. Am tot citit, mă uitam la poze, mă uitam la desene, încercam să desenez, făceam foarte multe studii, inițial dedicate pe ideea de iluminat, pe abajururi. Și voiam să simplific ideea de iluminat interior. Pe vremea aceea erau foarte puține surse de unde puteai să îți cumperi abajururi sau candelabre și toate erau de tip clasic, pe care le aveau bunicii noștri și părinții, prin apartamente. Voiam să vin cu o chestie mai modernă, să aduc ceva aparte.

  • Te-ai gândit că vei ajunge să dezvolți o practică din această joacă?

Mi-am dorit, nu m-am gândit. Mi-am dorit, să spun sincer, după primele lucrări făcute, am simțit un magnetism și pot să zic cumva că sârma m-a ales pe mine. Și fiind în ultimul an de facultate, eram la Administrație Publică pe vremea aceea, chiar eram puțin dezorientat. Cred că și generația care termină astăzi nu prea își dă seama ce vrea să facă la modul real. Îmi doream cumva o mixtură între muncă și libertate, să nu am un șef. Eu nu mă pricep la afaceri, să fiu un antreprenor, să investesc în tot felul de lucruri, dar ideea aceasta de a crea cu mâinile tale, de a avea plăcere și în definitiv de a vinde ceea ce faci este fabuloasă. Anii au trecut și am cunoscut foarte mulți oameni, foarte multă lume care m-a ajutat enorm și totdeauna le voi mulțumi, cu siguranță. Astăzi mi se pare un vis, să spun sincer, un vis pe care îl trăiesc.

  • Câte ore te pregăteai la început?

Aveam lucrări pe care munceam poate două săptămâni, lucrări mici, pentru că voiam să fie perfecte, să dau unghiul perfect, să dau proporția perfectă. Și clientul era impresionat, dar nu cream „wow-ul” acela pe care eu mi-l doream, pentru că până la urmă, în orice, trebuie să creezi o emoție. Nu ai făcut nimic dacă nu ai reușit să creezi asta, măcar pentru o secundă, să impresionezi. Mi-am zis că este ceva greșit în abordarea mea și atunci am decis să merg pe un concept nou, freebending.

  • Ai fost prin străinătate, la Paris, în Cipru, la Viena. Cum ești văzut acolo?

Îmi place să îmi fac mie și altora surprize. Surpriza constând în faptul că dacă merg într-un loc și simt acea energie pozitivă, încerc să găsesc o ancoră de care mă pot lega și unde pot să fac o mică performanță live sau să expun câteva lucrări.  De exemplu, așa a fost și la Paris, am vrut să fac ceva mai extins, o săptămână. Țin minte că mergeam pe la primărie să cer avize, e mai complicat, birocrație, ca la noi. Și până la urmă am făcut o demonstrație live în fața unei locații, pentru că nu aveam aviz. A venit atâta lume care m-a surprins într-un mod extraordinar. A fost cred că al doilea eveniment al meu, făcut live bending show, în străinătate. A fost un episod de o oră, o oră și ceva, în care lumea stătea, îmi cerea să le fac chestii, am mai schimbat câteva impresii, îmi dădeau exemple de alți artiști din sârmă, de prin America, de prin Asia, care lucrează. Am fost primit cu foarte multă căldură.  Am fost în Paphos, în Cipru, după aceea la Paris și în urmă cu șase ani am trimis un e-mail pentru a face o prestație în Viena. Îmi plăcea Viena foarte mult, mai fusesem o dată sau de două ori, cumva este un loc de integrare pe Street Art, acolo vin foarte mulți artiști. Și dintr-un e-mail în altul, și dintr-un contact în altul, am ajuns la Spittelberg, unde performez de cinci ani, sunt invitat, susțin câteva ore pe zi, fac demonstrații practic. Eu mă transform într-o instalație pentru trei zile și din această instalație gigantică, mici frânturi pot să primească și ceilalți.

Să fac cum simt, studiez foarte mult înainte, de exemplu dacă am de făcut un pian, îl studiez, îl rotesc, îl văd, îl vizualizez, mă identific cumva, închid ochii și cânt la pianul respectiv, chiar dacă nu știu. Și după aia îl fac cum simt că s-ar potrivi cel mai bine în sârmă. Ideea de freebending este genială, este super apreciată, este ca o miere.

Paul Cordoș – artist dintr-o joacă

  • Cât de dificil este să lucrezi în sârmă?

Țin minte că eram în Paphos, în 2007, în Cipru și găsisem niște sârmă de cupru, tendința să lucrezi cu aluminiu și cupru este mare, pentru că este mai ușor de modelat, mai greu de redat forma, dar mai ușor de îndoit. Cel mai greu e să îndrepți sârma sau să o faci cerc, restul, dacă le stăpânești pe acestea, merg. Dar dacă primești un colac de sârmă și ți se spune să faci o linie perfect dreaptă, poți să lucrezi și două ore pentru un metru. Dacă e să faci din mână, dacă o tragi printr-un aparat este altceva. Dar aceea îți exersează mâna, milimetrii pe care tu îi îndrepți, e ca o școală cumva.

  • Care a fost cea mai lungă perioadă pe care ai petrecut-o la o lucrare?

Lucrările de mari dimensiuni necesită mult timp, studiu, înainte sunt și întâlniri cu beneficiarii. Toate acestea până la urmă se contorizează într-un timp, dar cred că undeva până în 10 zile, cel mai mult.

  • Ce înseamnă mari dimensiuni?

Dimensiunile variază, cea mai mare lucrare ar fi un cap de Neanderthal, ca decor de scenă pentru Techsylvania, acum doi ani, am lucrat pe el efectiv trei zile, la modul 17 ore pe zi. Și are undeva la opt, nouă kg, nu am reușit să îl cântăresc, și aproximez că au intrat 400 de metri de sârmă, 2 metri jumate înălțime, 3D.

Cap de Neanderthal – decor de scenă Techsylvania
2,5 m înălțime, 3D

  • Care au fost cele mai apreciate lucrări ale tale?

Am remarcat o chestie ciudată, ce iubesc eu mai mult parcă și publicul iubește mai mult. Am văzut la Viena, am fost la un eveniment și după aceea am avut șansa să văd și în muzeu, câteva lucrări de ale lui Klimt. Gustav Klimt mi s-a părut dintotdeauna fabulos. Și are două lucrări, „Îmbrățișarea” și „Sărutul”, după care  un desenator a făcut o schiță cumva, o linie, un desen și eu am interpretat, pornind de la cele două lucrări ale lui Klimt, „Iluzia Sărutului”. „Micul prinț” este o lucrare care mi-a adus multe aprecieri și pentru mine a fost o provocare să o realizez. Am lucrările de mari dimensiuni pe care le-am făcut pentru Betfair, NTTData, cu Morphoza am colaborat foarte mult, Irene’s World, lucrări de perete, lucrări de doi metri, cu festivalurile pentru care particip, inclusiv cu Untold-ul. Cred că am vreo 50-60 de lucrări favorite.

Omul Paul Cordoș

  • Ce înseamnă pentru tine arta?

Tot ceea ce facem din nimic este artă. Dacă lucrezi în presă și ai o foaie goală, dar ai scris un articol, e artă. Faptul că știi să pui o întrebare corectă, e artă. Ai scris un vers, îndoi o sârmă, pictezi. Arta nu are limite. Ceea ce este trist este că în ultima vreme political correctness-ul începe să corecteze ceea ce nu ar trebui să fie. Până la urma arta este viziunea individuală, care poate să devină viziune colectivă și poate după aceea, dacă ești bun sau dacă transmiți un mesaj adevărat să devină moștenire colectivă. Arta este tot.

  • Ce te inspiră atunci când realizezi diverse obiecte?

Am trăit tot felul de perioade, cu urcușuri și coborâșuri. La început voiam să îmi testez mâna și copiam diferite lucrări. M-au fascinat foarte mult schițele lui Matisse, Alexander Calder și bineînțeles, Constantin Brâncuși, cu anumite lucrări care, el mergând într-o zonă foarte minimalistă, se pot modela în sârmă. Iar după aceea, am vrut să îmi las amprenta mea, lucrările să fie ușor de recunoscut. În momentul în care vezi o lucrare de genul, să spui că e „ArtBending, Paul”, să se vadă acest lucru. Mi-a luat foarte mult timp, ani de zile, dar cred că acum am reușit. Inspirația vine dintr-un simplu obiect, dintr-un simplu cuvânt. Poate fi un vis, o trăire pe care o ai și o modelezi în sârmă. Nu aș vrea să dau perfecțiune sau o proporție exactă, ci ceea ce fac eu este ca un fel de tweet, e o chestie rapidă deoarece lumea nu mai are timp. De exemplu, fac un contur de bicicletă, chiar dacă nu este perfect, te va duce cu gândul la bicicletă și dacă tu te regăsești în acel lucru, îl cumperi. Ca să ajung aici mi-a luat 10 ani de studiu și de încercări.

  • Ce înseamnă succesul pentru tine?

Cred că tinerețea, prietenii și până la urmă aprecierea oamenilor. Timpul, cumva, să ai timp să faci o lucrare.

  • Care crezi că a fost calitatea care te-a ajutat să perseverezi în direcția aceasta?

Calitatea este una externă, anturajul, părinții, oamenii care mă cunoșteau de 20, 30 de ani. Ei mi-au dat boost-ul acesta. Am fost foarte ascultător. Am avut ocazia să întâlnesc niște oameni de presă și de PR geniali, din Cluj și din țară. Am avut contact direct cu oameni implicați direct în artă, profesori de mari renume din Cluj, pe care îi ascult dumnezeiește. Și cred că dacă asculți părerile avizate și cele bine intenționate și dacă ești și un om perseverent care trăiește și respiră ceea ce face, cu siguranță se va întâmpla ceva pentru tine și pentru visul tău. Eu am devenit un om extrem de pozitiv, am fost pozitiv, dar acum sunt la extrema pozitivismului și încerc să motivez pe toată lumea care vrea să facă ceva.

  • Descrie-te în trei cuvinte.

Vesel, câteodată distrat și un om de cuvânt.

  • Ce ai făcut atunci când ai simțit că nu mai poți?

Tendința de a sta și a renunța este umană. De a face lucrurile cât mai simplu, la fel. Și nu cred că este nimic greșit în asta. Și indiferent cât de mult îți place un lucru sau cât de puțin, la un moment dat ai tendința de a te retrage, dacă nu de tot, măcar așa într-o umbră, ca să îți dai seama ce ai făcut și ce poți face mai departe. Dar să renunț, nu.

Robot pentru NTTData

Am avut momente când am simțit oboseală, pentru că am fost copleșit să zic de muncă, sau nu m-am putut organiza, dar odată ce treci de etapa asta și analizezi, și zici că ai greșit, că până la urmă totul se trage de la noi. Mergi înainte și zici, cum se zice: You’re back on track.

  • Dacă privești în urmă, ce ai alege să schimbi?

Mi-aș da mai mult curaj, nu că sunt un tip laș sau lipsit de curaj, dar curajul este foarte important la început, să ai încredere că ceea ce faci este bine, să te automotivezi. Pentru că succesul până la urmă vine din perseverență și motivație și poți să fii mediocru toată viața, și nu este nimic rău în aceasta, dar dacă vrei să fii cel mai bun sau vrei să fii printre cei mai buni, trebuie mereu să muncești, să te motivezi, să tragi de tine, să ai curaj.

Sursa fotografiilor: Paul Cristian Cordoș

Ne poți încuraja munca cu un share pe Facebook, să vadă și alți prieteni povestea!

Dacă ai ajuns până aici, mulțumim și felicitări, cu siguranță ești un OM FAIN! Vrem să îți cunoaștem povestea, iar dacă dorești să ne dai o mână de ajutor și cunoști oameni interesanți, dă-ne un semn!

Urmărește-ne și în Social Media!
Facebook1k
Facebook
Instagram80
Instagram Oameni faini
  • 🎙📸🔝Bogdan Beșliu ne va spune cum anume alege un director artistic peliculele pentru festival, ce înseamnă această meserie și cum anume a evoluat prin această experiență.

Interviul AICI⬇️⬇️⬇️:
oamenifaini.com
  • 🎙📸🔝Prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop ne-a vorbit despre educație, de ce ar trebui să rămânem în țară și alte perspective de viitor.

Interviul AICI⬇️⬇️⬇️:
oamenifaini.com
  • 🎙📸🔝Marius Mariș este un pasionat de fotografie, care ne-a vorbit despre ceea ce înseamnă acest domeniu și despre cum a reușit să devină ceea ce a dorit.

Interviul AICI⬇️⬇️⬇️:
oamenifaini.com
  • 🎙📸🔝Cristian Dascălu ne-a împărtășit despre experiența sa în cadrul Google și Facebook, precum și alte chestiuni interesante.

Interviul AICI⬇️⬇️⬇️:
oamenifaini.com
  • 🎙📸🔝Andreea Părăuță are în palmares 120 de medalii, majoritatea fiind obținute la concursurile internaționale.

Interviul AICI⬇️⬇️⬇️:
oamenifaini.com
  • 🎙📸🔝Sveatoslav Vizitiu este cofondatorul platformei de sănătate Wello, care ajută familiile care au copii cu probleme de greutate să slăbească și să aibă un stil de viață sănătos.

Interviul AICI⬇️⬇️⬇️:
oamenifaini.com
  • 🎙📸🔝Lavinia Chițu ne-a împărtășit cum  a început povestea ei de viață și cum a ales să investească în comunitatea oamenilor surdo-muți.

Interviul AICI⬇️⬇️⬇️:
oamenifaini.com
  • 🎙📸🔝Alexandru Mureșan Dacian reușește să îmbine cariera și munca sa de zi cu zi cu implicările în viața comunității prin acțiuni de voluntariat.

Interviul AICI⬇️⬇️⬇️:
oamenifaini.com
  • 🎙📸🔝Virgil Ciulin este un pasionat de istorie, care dorește prin ceea ce face să ajute la îmbogățirea culturii noastre.

Interviul AICI⬇️⬇️⬇️:
oamenifaini.com
  • 🎙📸🔝Paul Cordoș a început să modeleze sârmă dintr-o joacă. Astăzi realizează portrete, abajururi, obiecte de birou, dar și altele pe care vă invităm să le vedeți.

Interviul AICI⬇️⬇️⬇️:
oamenifaini.com
  • 🎙📸🔝Dorel Găină ne-a povestit ce înseamnă pentru el fotografia, care are secretul realizării unei fotografii bune și ce înseamnă o fotografie realizată corect.

Interviul AICI⬇️⬇️⬇️:
oamenifaini.com
  • 🎙📸🔝Cristina Comărniceanu este sportiv de performanță la karate și reprezintă România pe podiumurile internaționale.

Interviul AICI⬇️⬇️⬇️:
oamenifaini.com